Primii pași spre salvarea stațiunii Lacu Sărat! La propunerea primarului Dragomir s-a semnat asocierea cu Chiscani, pentru dezvoltarea stațiunii!

A fost votat proiectul de hotărâre, la inițiativa primarului Marian Dragomir, cu privire la asocierea municipiului Brăila cu comuna Chiscani în vederea constituirii ”Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea stațiunii Lacu Sărat”.

Prin această asociere se dorește cooperarea pentru realizarea în comun a unor acțiuni, lucrări, proiecte de investiții de interes public și servicii în beneficiul colectivităților locale.

Asocierea contribuie astfel la dezvoltarea potențialului turistic al elementelor naturale ce favorizează terapiile în domeniul balneologic, dezvoltarea și aplicarea turismului agrement.

Asociația își propune să folosească fonduri nerambursabile pentru a dezvolta stațiunea și pentru a pune la loc, pe harta turistică, Lacul Sărat.

Proiectul de hotărâre a fost votat atât în Consiliul Local Municipal Brăila cât și în Consiliul Local al comunei Chiscani.

În luna mai a acestui an, Lacu Sărat a devenit staţiune de interes naţional, asociația putând acum accesa fonduri europene pentru reabilitarea și reintroducerea ei în circuitul turistic.

Staţiunea Lacul Sărat este situată la 5 kilometri distanţă de municipiul Brăila şi cuprinde o bază de tratament proprie, dotată cu bazin pentru hidro-kinetoterapie, saună şi sală de gimnastică şi oferă, suplimentar, facilităţi de balneaţie liberă, cu băi de soare şi nămol.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry