Șapte pacienți vindecați, la Brăila! 4.172 de persoane au ieșit din autoizolare!

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 15.04.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 929 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 410 de persoane care se află în carantină instituționalizată.

Menționăm că 4.172 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 330 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 15 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, dintre care 7 cazuri au fost declarate vindecate .

Polițiștii brăileni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de alături de jandarmi, polițiști de frontieră, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost executate peste 120 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 410 persoane, în 260 de locații, și au fost supuse controalelor 55 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.

Potrivit IPJ Brăila, în urma activităților desfășurate, au fost întocmite cinci dosare penale, pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, si au fost aplicate 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 400.000 de lei. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 150 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.

Polițiștii brăileni vă amintesc faptul că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry