Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean i-a cerut lui Iulian Chiriac, președintele în funcție, să organizeze o întâlnire cu primarii din județ pentru a pune la punct începerea noului an școlar, dar și pentru a aloca fonduri, dacă este necesar, unităților de învățământ din județ.
”Îi sugerez sefului din administrația județului să convoace de urgență o ședință extraordinară, la care să fie invitați toți primarii din județul Brăila, în care să fie consultați și să li se aloce fondurile necesare pentru a demara noul an în deplină siguranță, având certitudinea că toți elevii vor avea acces la actul educațional”, spune Boboc.
La rândul său, Chiriac i-a adus aminte contracandidatului de faptul că Guvernul Orban a fost cel care a diminuat cu 10 milioane de euro bugetul Consiliului Județean.
Cu toate astea, prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală, guvernele PSD au alocat sumele necesare pentru reabilitarea grădinițelor și școlilor din județul Brăila. La aceste sume se adaugă și fondurile alocate din bugetul Consiliului Județean, prin contracte de asociere, cu fiecare UAT în parte.
”Contracandidatul meu a făcut o pasiune pentru mine, manifestată de luni bune. În fiecare zi vrea să ne demonstreze cât de puțin cunoaște administrație publică și mă implică în subiectele domniei sale de campanie.
Așa se întâmplă când ajungi la o vârstă și constați că nu ai realizat NIMIC. Încerci să te iei de cei care chiar își fac treaba.
Îi reamintesc contracandidatului meu faptul că funcția de președinte al Consiliului Județean înseamnă, în primul rând, să-ți cunoști atribuțiile!
Președintele Consiliului Județean nu este conducătorul suprem! Pentru asta sunt reprezentanți ai Guvernului în teritoriu…
Eu lupt pentru fiecare brăilean în parte! Și pentru cel care mă votează, dar și pentru cel care nu s-a convis încă de politica înșelătoare pe care o duce PNL!
Se pare că ”salvatorul pandemiei” a uitat că Inspectoratul Școlar Județean îi este direct subordonat guvernului.
Contracandidatul meu ar trebui să-l tragă de urechi pe adjunctul ISJ, că este colegul lui de partid sau pe șeful ISJ care spunea, mai ieri, că nu răspunde decât în fața lui Orban!
Îl invit pe contracandidatul meu să le explice brăilenilor care sunt motivele pentru care Guvernul, pe care el îl reprezenta până mai ieri în teritoriu, a decis să taie aproximativ 10 milioane de euro din bugetul alocat județului Brăila. Asta este administrația pe care ne-o promite PNL? Sărăcie, tăieri de fonduri, șomaj tehnic, amânarea creșterii pensiilor și a alocațiilor… cuvinte de ordine pentru liberali…
Domnule contracandidat, ați terminat cu campania pe spatele bolnavilor și acum vreți să profitați și de vulnerabilitatea copiilor? Până unde puteți merge pentru niște voturi?”, spune președintele CJ, Francisk Iulian Chiriac.