Șoferița testată pozitiv la DrugTest, care ar fi omorât un copil în Lacu-Dulce, se pare că nu se afla la volan, în momentul accidentului!

UPDATE: Față de bărbatul de 40 de ani, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

————————————————————————————————

Soțul femeii ar fi fost în spatele volanului la momentul producerii accidentului. Individul, care are antecedente penale, fiind condamnat, în trecut, la închisoare după ce a înjunghiat mortal un tânăr, ar fi fugit imediat după ce și-a dat seama că a lovit un copil.

Amintim că la data de 26 august, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidari din municipiul Brăila a avut loc un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care, din primele cercetări, au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu, ar fi surprins și accidentat un copil, în vârstă de 3 ani, din Brăila. Copilul a murit la scurt timp după accident.

În urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere polițiștii au stabilit că la volan se afla un bărbat. Acesta a fost reținut și dus la audieri.

”În urma analizelor efectuate de către I.M.L. Iași, rezultatul a infirmat faptul că se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma probatoriului administrat de polițiști și a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a stabilit faptul că, la data de 26 august a.c., în momentul producerii evenimentului rutier, la volanul autoturismului s-ar fi aflat un bărbat, de 40 de ani, din Brăila.

Bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la data de 7 septembrie a.c. Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry