Vasile Varga: ”Sportul e bun doar în campania electorală sau când îl confiscă politicienii și îl transformă în mașinărie de voturi!”

Vasile Varga: ”Sportul e bun doar în campania electorală sau când îl confiscă politicienii și îl transformă în mașinărie de voturi!”

 

 

Pe 8 ianuarie, clubul de baschet Cuza Sport Brăila  a anunţat Federaţia că retrage din competiţie echipa de seniori. Meciul programat astăzi, cu ABC Athletic Constanţa, nu se va mai disputa.

Toți consilierii, locali și județeni, au militat pentru susținerea echipei până în ultimul moment. Din păcate, în lipsa unei surse de finanțare, președintele clubului s-a văzut nevoit să retragă echipa din Ligă.

Liberalul Vasile Varga a atras atenția asupra faptului că majoritatea politicienilor se folosesc de sport doar în campaniile electorale, unde promisiunile atrag cele mai multe voturi.

Am rămas fără echipa de baschet în Liga Națională, din păcate! Primarul Dragomir, din ce înțeleg, nu și-a respectat promisiunea de a finanța Cuza Sport în continuare, făcută chiar în scris.

De ce să ne mire? Sportul e bun doar în campania electorală sau când îl confiscă politicienii și îl transformă în mașinărie de voturi.

Păi, ce ne trebuie nouă sport? De ce să aibă cei mici un loc în care să învețe despre fair-play, rigurozitate sau un stil de viață sănătos? Simplu, pentru că, la un moment dat, politicieni care se comportă de parcă dau bani din portofelul lor, nu din banii noștri, consideră că nu le mai aduce niciun beneficiu.

După fotbal, baschetul… Încet, încet, la Brăila, o să rămânem doar cu partidul mult iubit”, a declarat consilierul județean Vasile Varga.

Mircea Totolici, președintele Cuza Sport, a trimis o adresă către Federaţia Română de Baschet, mai precis departamentului Comisiei de Competiţii, în care arată situaţia actuală a clubului şi roagă forul de la Bucureşti să ia act de retragerea din Liga Naţională a echipei de seniori, Cuza Sport.