West Nile face o nouă victimă în Însurăței, județul Brăila

West Nile face o nouă victimă în Însurăței, județul Brăila

 

 

Laboratorul pentru analize al Institutului Cantacuzino a confirmat un nou caz de infectare cu virusul West Nile la un bărbat din oraşul Însurăţei, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Brăila.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din oraşul Însurăţei a fost infectat de un ţânţar purtător al virusului şi se află internat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Starea de sănătate a bărbatului din Însurăței este una stabilă.

Existența virusului West Nile a fost confirmată, de la începutul anului, la şapte persoane din Brăila, iar în cazul altor două suspiciuni de infectare cu virusul West Nile analizele sunt în lucru.

În vara anului trecut, o femeie de 52 de ani din municipiul Brăila a decedat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Brăila, după ce a fost înţepată de un ţânţar purtător al virusului West Nile. Acesta a fost din fericire singurul deces înregistrat în judeţul Brăila cauzat de virusul West Nile.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry