Deputatul PNL Alexandru Popa a răspuns într-un comunicat de presă atacurilor conform cărora PNL ar avea ”un blat” cu PSD, motiv pentru care social-democrații nu votează moțiunea depusă de USR.
Deputatul spune că își va da demisia din funcția de președinte al PNL Brăila, dacă cele două formațiuni politie vor ajunge să creeze o alianță.
”Criza politică din ultimele zile a intrat într-o nouă etapă odată cu demisiile miniștrilor USR PLUS și ne aflăm într-o situație complicată în ceea ce privește guvernarea României, având în vedere și condițiile de pandemie. De aceea, este de înțeles faptul că eforturile pentru o rezolvare cât mai rapidă a crizei politice reprezintă o prioritate pentru PNL.
În ultimele câteva zile am constatat însă că în spațiul public sunt aruncate tot felul de zvonuri cu privire la o posibilă alianță PNL – PSD, zvonuri care nu au alt scop decât de a tulbura și mai mult apele și a crea suspiciuni în rândul membrilor PNL, dar și al românilor.
În ceea ce mă privește, vreau să spun foarte clar că am intrat în politică din dorința de a contribui, alături de alți liberali, la schimbarea modului în care s-a făcut politică în România și de a repara răul făcut de PSD la nivel local, dar și central, în măsura în care pot face asta. Eu, unul, nu susțin niciun fel de alianță între PNL și PSD și în cazul în care se va ajunge la așa ceva, prefer să îmi depun mandatul de președinte PNL Brăila și să plec acasă, să îmi văd de treburile mele.
Eu nu pot să fac o alianță cu PSD, după ce am spus de la bun început că obiectivul meu ca președinte PNL Brăila este să scot PSD de la guvernarea locală, fiindcă PSD a fost o piază rea pentru județul nostru în ultimii foarte mulți ani. Nu sunt dispus să îi dezamăgesc pe oamenii care au crezut în mine, fie ei colegi din PNL sau brăileni care m-au votat”, se arată în comunicatul de presă transmis de deputatul PNL, Popa Alexandru.
Liderii social-democrați au confirmat în cursul zilei de ieri faptul că nu susțin moțiunea USR pentru că aceasta îi este dedicată în exclusivitate premierului Florin Cîțu și nu întregului guvern.