Un amendament depus de PNL la legea privind introducerea certificatului verde COVID la locul de muncă prevede ca persoanele nevaccinate care fac COVID-19 să-și plătească spitalizarea. PSD s-a opus unei astfel de prevederi, iar în discuțiile din noua Coaliție s-a convenit ca acest amendament să nu se susțină.
”Certificatul verde ar trebui să fie un mijloc de protejare a sănătății publice, nu un instrument de opresiune și discriminare. Legea privind certificatul verde a fost respinsă în Senat și acum se află în dezbateri la Camera Deputaților unde urmează să primească votul final.
Proiectul de lege are, în momentul de față, extrem de multe amendamente, printre care și propunerea liberalilor de obligare a persoanelor nevaccinate să-și plătească spitalizarea atunci când ajung la urgență din cauza infectării cu Covid. PSD nu va fi niciodată de acord cu o astfel de măsură. Toate bolile infecțioase sunt urgențe medicale. Tratamentul este gratuit și așa ar trebui să rămână. Toți cetățenii care plătesc asigurare de sănătate au dreptul la aceleași servicii medicale. Ar fi aberant ca oamenii să fie sancționați pentru că până acum, guvernarea de dreapta nu și-a făcut datoria. O măsură precum cea propusă de PNL nu este doar anticonstituțională, dar va adânci și mau mult animozitățile din societatea românească și sentimentul de discriminare și segregare”, spune președintele PSD, Ion Rotaru.
Dacă totuși amendamentul prin care persoanele nevaccinate care ajung în spital, bolnave de COVID-19, ar urma să își plătească singure spitalizare și tratamentul, sumele ar fi uriașe.
Potrivit unor calcule făcute de News Hour with CNN, o singură zi de spitalizare pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă costă 7.500 de lei. O cură de 6 zile cu Remdesivir înseamnă alți 10.080 lei. La final tragem linie și reiese un cost de peste 85.000 de mii de lei, adică 17.000 de euro.
PSD consideră că vaccinarea este o necesitate și are în vedere un întreg set de măsuri pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze, dar în nici un caz nu este de acord cu constrângerile de tot felul care nu fac decât să alimenteze ura socială și să scadă încrederea oamenilor în autoritățile statului sau care limitează ori condiționează dreptul la muncă”, a transmis președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru.