Mobilitate urbană și transport public în municipiul Brăila! Investițiile continuă și în 2022: 12 tramvaie și 17 autobuze electrice!

Pentru că Brăila este nodul care face legătura cu Regiunea Nord Est, Moldova – Ucraina, autorităţile brăilene au propus autorităţilor României realizarea unei legături rutiere rapide (drum expres) sud-nord care să funcţioneze ca un tronson rutier ce va contribui atât la creşterea mobilităţii cât şi la dezvoltarea socio-economică a municipiului.

Drumul Expres Brăila – Galaţi este gândit pentru a realiza conexiunea cu Podul este Dunăre, pentru a încuraja dezvoltarea spre nord a legăturii cu DN 2B spre Reni (punct de frontieră cu Ucraina), pe partea de vest a municipiului Galaţi şi a zonei industriale.

Totodată se preconizează construirea unor drumuri expres în scopul creşterii mobilităţii persoanelor şi a mărfurilor şi dezvoltării infrastructurii de transport regionale şi locale, pe relaţiile: Târgu Secuiesc – Focşani – Brăila – Galaţi, care va traversa munţii Vrancei de la est la vest, respectiv Galaţi – Brăila – Slobozia – Drajna, prin care se va asigura legătura cu Autostrada Soarelui.

Municipiul Brăila se constituie ca un punct feroviar important în cadrul regiunii de sud-est, dar şi în relaţie interregională. Gara CFR este modernizată cu fonduri guvernamentale în valoare de 7,6 milioane de Euro, asigurate prin Ministerul Transporturilor – CFR Infrastructură.

Fluviul Dunărea, cale navigabilă internaţională, reprezintă coridorul VII de transport European.

Activitatea portuară şi traficul pe Dunăre s-au desfăşurat în condiţii normale pe tot parcursul anului 2020, inclusiv iarna, fără a se înregistra evenimente deosebite. În continuare, se evidenţiază necesitatea dotării acestui sector fluvial cu nave de intervenţie, în special în perioadele geroase, când crearea podurilor de gheaţă pot produce importante pagube materiale.

Cea mai mare investiție care va influența în mod deosebit activitatea de transporturi, economică și socială, transformând zona municipiului Brăila într-un adevărat nod pentru transportul rutier este reprezentată de construcția Podului peste Dunăre. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat și are o valoare de 433 milioane de euro.

Pentru modernizarea transportului public Primăria Municipiului Brăila a demarat o amplă acțiune de modernizare a infrastructurii de transport public

În acest sens prin fonduri europene se vor moderniza:

–         13,493 km cale de rulare tramvai

–         17,86 km carosabil

–         16,55 km trotuar

–         0,584 km pod

–         4 intersecții semaforizate

și se vor realiza:

–         6,15 km piste de biciclete

Modernizarea transportului în comun prin achiziția de 12 tramvaie în valoare de 114.240.000 lei, a 17 autobuze electrice în valoare de 37.022.031 lei și 23 stații de încărcare mijloace de transport electrice în valoare de 3.582.659,68 lei.

Noile tramvaie vor fi dotate cu instalație de climatizare și încălzire, sistem audio – video de informare al călătorilor, pentru configurarea traseelor, a stațiilor pentru fiecare traseu, a afișării și anunțării stațiilor de pe fiecare traseu sau a anunțurilor cu caracter publicitar, sistem de numărare a călătorilor, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare, gestiune management trafic, sistem de diagnoză a tramvaielor, dispozitiv de înregistrare pe memorii nevolatile de tip “cutie neagră“, software și licențe software pentru verificarea consumului de energie electrică, platformă joasa și alte facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Acestea au câte 144 de locuri din care pe scaune 39 și o lungime de 18 metri deservind liniile de transport în comun 21 și 22.

Autobuzele electrice vor deservi linia 2 în totalitate și alte linii de transport public și vor îndeplini condițiile de fiabilitate, securitate, confort, protecție ambientală la nivelul normelor europene actuale asigurând de asemenea o fiabilitate ridicată, o mentenanță scăzută și o accesibilitate ușoara la agregate.

Prin asigurarea funcției de autodiagnoză și prin calitatea materialelor utilizate la fabricarea și echiparea autobuzelor electrice nu va fi necesară revizia zilnică. Capacitatea de transport a fiecărui autobuz va fi de minim 50 persoane din care minim 24 persoane pe scaune. Caroseria va fi autoportantă de tip cheson si va avea podeaua coborâtă. Nu vor fi admise trepte pe suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare.

Autobuzele electrice vor fi dotate cu sistem de iluminare și semnalizare, sistem de climatizare, sistem audio – video  de informare a călătorilor, indicatoare exterioare pentru trasee, sistem de numărare călători, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare.

Informațiile au fost prezentate în Raportul primarului municipiului Brăila, pe anul 2021, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry