Aseară, 28 iunie a.c., în jurul orei 20:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, au observat un autoturism în timp ce se deplasa pe strada Danubiului către strada Pensionatului, având pe capotă o persoană.
Astfel, polițiștii au oprit vehiculul în cauză, moment în care șoferul a fugit, fiind identificată persoana ce se afla pe capotă, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Brăila, care i-ar fi încredințat vehiculul prietenului său despre care avea cunoștință că nu posedă permis de conducere.
”În urma verificărilor a fost identificat și conducătorul autoturismului, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Brăila și a rezultat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.