
Dincolo de sprijinul financiar, municipalitatea pregătește și o competiție națională de robotică, iar membrii echipei Velocity vor avea ocazia să descopere activitatea administrației locale printr-un program de voluntariat.
Primarul Marian Dragomir a subliniat importanța susținerii acestor inițiative, amintind că finanțarea cluburilor de robotică nu este o preocupare nouă a administrației locale.
„În primul rând, vreau să vă mulțumesc în mod special pentru faptul că susțineți inițiativa primăriei de a finanța cluburile de robotică din Municipiul Brăila. Am demarat acest lucru cu mulți ani în urmă pentru clubul de robotică de la Colegiul Național «Gheorghe Munteanu Murgoci». Continuăm acum cu cele două unități de învățământ și vreau să vă spun că este un lucru extraordinar să susținem robotica la Brăila, cea care ne-a adus recunoaștere pe plan mondial, dar și național”, a declarat Marian Dragomir.
Edilul a anunțat că sprijinul municipalității nu se va limita la finanțarea echipelor, Brăila urmând să găzduiască anul viitor o competiție națională de robotică.
„Pe lângă aceste două proiecte, vom avea și o competiție națională anul viitor în Municipiul Brăila de robotică, pe care Primăria Municipiului Brăila o va susține atât tehnic, cât și financiar”, a precizat primarul.
Un alt anunț vizează implicarea directă a tinerilor în activitatea administrației locale. Începând de săptămâna viitoare, o parte dintre membrii echipei Velocity vor face voluntariat în cadrul Primăriei Brăila, fiind interesați în special de modul în care funcționează departamentul IT al instituției.
„Un lucru extraordinar este că, începând de săptămâna viitoare, membrii sau o parte dintre membrii de la Velocity vor face voluntariat la Primăria Municipiului Brăila, fiind interesați în mod direct să vadă cum funcționează departamentul IT al primăriei. Am semnat toate documentele, dar de asemenea se vor integra și își vor desfășura activitatea și în cadrul altor departamente ale Primăriei Municipiului Brăila”, a explicat Marian Dragomir.
Primarul a lansat totodată o invitație și către membrii altor cluburi performante din municipiu, încurajându-i să profite de oportunitatea de a face voluntariat sau practică în cadrul administrației locale.
„Încurajăm tot mai mulți membri ai echipelor de robotică, dar și ai altor cluburi performante din Municipiul Brăila, să vină să facă voluntariat sau practică la Primăria Municipiului Brăila”, a mai declarat edilul.
Peste 31.000 de lei pentru două echipe de robotică
Cele două proiecte aprobate de Consiliul Local Municipal prevăd finanțări în valoare totală de 31.488,32 lei, cu TVA inclus.
Echipa LEAF ROBOTICS, de la Liceul Teoretic „Panait Cerna”, va beneficia de 16.346,32 lei pentru achiziționarea componentelor necesare construirii și dezvoltării robotului pentru sezonul competițional 2026-2027. Echipa MOMENTUM, de la Colegiul Național „Nicolae Iorga”, va primi 15.142 de lei pentru echipamente, componente și materiale tehnice necesare participării la competițiile de robotică.
Ambele echipe au obținut rezultate la competiții naționale și regionale, contribuind la promovarea educației STEM și a performanței în rândul elevilor brăileni.
Finanțările vor fi asigurate prin Centrul Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila.