Cătălin Canciu: ”Concluzia tristă este că, la peste 30 de ani de la Revoluţie, amprenta comunistă respiră încă puternic în Brăila, cu minciuni frumos ambalate de primarul Dragomir!”

Comunicat de presă

Brăila trăieşte vremuri unice de degradare fizică şi morală! Cu un primar de profesie gropar, pus pe distrus şi asfaltat tot ce înseamnă istorie, Brăila îşi pierde identitatea, rămâne fără monumente şi opere de artă de o valoare inestimabilă.

Ce pune primarul Brăilei în locul istoriei pe care o distruge bucată cu bucată? Kitsch-uri ieftine, aşezate cu grijă la vedere, pentru a lua ochii târgului! Asistăm zilnic la un circ ieftin, în care primarul îşi ascunde incompetenţa sub meshuri, umbrele şi pălării.

Dragomir este tipul “gospodarului” care ascunde gunoiul sub mesh, maschează ruinele de pe strada Mihai Eminescu cu umbrele multicolore şi, mai nou, îi pune Brăilei tichie de mărgăritar, respectiv pălării pe Faleza Dunării, un spaţiu care abundă de gunoaie, distrugeri şi grotesc.

O diversiune comunistă, prin care este deturnată atenţia de la adevărata realitate care există în Brăila. Manevre comuniste de doi bani, prin care Dragomir, crescut la şcoala socialistului Aurel Simionescu, speră ca tabloul care prezintă imaginea dezolantă a Brăilei să aibă o ramă cât mai sclipicioasă, pentru ca oamenii să nu observe dezastrul din oraş.

Realitatea dură arată că Brăila este în cădere liberă, plină de gunoaie, ruine şi de capcane la tot pasul. Imaginea reală a Brăilei îl plesneşte peste faţă pe primarul Dragomir, indiferent cât ar crede el că poate păcăli lumea. Este suficient să faci o plimbare prin Centrul Istoric, ca să te convingi de starea deplorabilă în care a ajuns Brăila.

Piaţa Traian, inima Centrului Istoric, este fix imaginea autentică a acestui oraş abandonat. Domnule primar, vă rog să coborâţi cu picioarele pe pământ şi să vă daţi pălăria de pe ochi, nu de alta, dar poate vă împiedicaţi în marmura spartă din zona Ceasului Istoric. Mergeţi cu grijă printre gropile şi mizeria din Piaţa Traian, unde florile au rămas doar o amintire şi nici măcar iarbă nu mai creşte, fiind arsă de soare.

Totul este trist şi revoltător în Centrul Istoric! Ceasul-turn, simbol al oraşului, reabilitat în urmă cu câţiva ani, este mâncat din nou de rugină. Celebra fântână arteziană şi-a pierdut farmecul de altădată, este anostă şi părăsită, cu toată reabilitarea susţinută pe banii brăilenilor. Aceasta este imaginea necosmetizată a Brăilei!

Turiştii, câţi mai ajung rătăciţi prin Brăila, observă umbrelele şi pălăriile atent montate la vedere, dar fiţi sigur că văd şi soclul cu bustul celebrei Ana Aslan, făcut bucăţi, văd şi clădirile de patrimoniu care aşteaptă de ani de zile o salvare, văd şi gunoaiele, văd şi lipsurile din oraş.

Concluzia tristă este că, la peste 30 de ani de la Revoluţie, amprenta comunistă respiră încă puternic în Brăila, cu minciuni frumos ambalate de primarul Dragomir. Realitatea ne arată că Brăila este un oraş încremenit în neputinţă, cu un primar lipsit de viziune, fără simţ gospodăresc, care face doar circ ieftin, se victimizează şi caută mereu scuze de doi bani pentru a-şi acoperi incompetenţa.  

          Cătălin Canciu, inspector şcolar general al ISJ Brăila, consilier municipal PNL