S-au urcat beat la volan, a provocat un accident și a băgat un tânăr în spital! Judecătoria a dispus arestarea lui preventivă și l-a trimis după gratii!

La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reținut un tânăr, în vârstă de 26 de ani, domiciliat fără forme legale în Brăila, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului  conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și vătămare corporală din culpă.

În fapt, la data de 20 august a.c., în jurul orei 22:15, tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor dinspre Bulevardul Dorobanților către Șoseaua Buzăului, la intersecția cu strada Pietății nu ar fi respectat culoare roșie a semaforului electric și a lovit un autovehicul care circula din sens opus, condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Brăila.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului în vârstă de 26 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului în vârstă de 28 de ani, iar în cazul tânărului în vârstă de de 26 de ani, rezultatul a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice la spital pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

La data de 21 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului în vârstă de 26 de ani, pentru  o perioadă de 30 de zile.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry