În această dimineață, 30 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat patru percheziții, la domiciliile unor bărbați din municipiul Brăila și localitatea Cazasu.
În urma activităților, la domiciliile a doi bărbați, în vârstă de 32 și 34 de ani, ambii din municipiul Brăila, au fost descoperite mai multe bunuri precum, un pistol neletal, 466 de bucăți de bile metalice, trei cuțite tip macetă, 5 bucăți de butelii de gaze și un tub de gaze CO2.
Bunurile au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, într-un dosar penal întocmit pe linia nerespectării regimului armelor și munițiilor.