La data de 9 septembrie, polițiști din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare au sesizat Judecătoria Brăila cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Brăila, aflat sub control judiciar, ar fi săvârșit infracțiunile de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de obiecte periculoase.
În dimineața zilei de 6 septembrie, bărbatul, în timp ce se afla în incinta unui cafe-bar de pe raza municipiului Brăila împeună cu alte trei persoane, ar fi provocat scandal, iar acesta ar fi amenințat cu acte de violență pe două dintre angajate.
Polițiștii au intervenit la fața locului, iar în urma controalelor corporale efectuate, asupra bărbatului a fost descoperit și ridicat un cuțit, cu lungimea totală de 15 cm, împotriva căruia era instituită măsura controlui judiciar, având și interdicția de a deține, de a purta și de a folosi arme.
La data de 9 septembrie, Judecătoria Brăila a admis sesizarea Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Brăila și a dispus față de bărbatul în cauză măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.