Prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI a efectuat, în cursul zilei de marți, o vizită la șantierul din dreptul localității Corbu Vechi aflată pe raza comunei Măxineni, pentru a verifica stadiul lucrărilor de consolidare a digului pe râul Siret.
Alături de reprezentantul Guvernului în teritoriu, din partea Administrației Naționale Apele Române (ANAR), a fost Adriana PETCU, directorul Administrației Bazinele de Apă Buzău-lalomița, precum și Marilena Stoian, director tehnic în cadrul aceleiași structuri, primarul comunei Măxineni, Ionuț Postolache, reprezentanți din partea Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila, precum și din partea proiectantului și a constructorului.
Specialiștii SGA Brăila au precizat că proiectul se derulează conform planificării inițiale, la acest moment, stadiul fizic de execuție a lucrărilor fiind 95%.
Scopul vizitei celor de la ANAR a fost acela de a verifica modul de comportare a lucrărilor executate în vederea pregătirii recepției la terminarea lucrărilor. De asemenea, s-a analizat evoluția punctelor critice în vederea continuării lucrărilor prin reactualizarea proiectului complex ce va sta la baza aprobării noilor indicatori tehnico-economici și promovării investiției.
”Lucrările realizate aici, la Măxineni, sunt foarte importante, iar calitatea acestora trebuie să fie maximă. Salut prezența aici, pe șantier, a Adrianei PETCU, directorul Administrației Bazinale de Apă Buzău-lalomița, precum și a Marilenei Stoian, directorul tehnic, pentru că dumnealor sunt specialiștii care analizează lucrurile și iau decizia corectă. Proiectul de consolidare și supraînălțare a digului era absolut necesar din cauza inundațiilor repetate, incidente care pe viitor nu se vor mai repeta, iar comunitatea va fi protejată. Apreciez seriozitatea, implicarea și contribuția echipei SGA Brăila, precum și a eșalonului instituțional superior, în implementarea acestui proiect investițional”, a declarat Iulian Timofei, prefectul județului Brăila.
Suma alocată de Guvern pentru proiectul investițional al ANAR, prin ABA Buzău-Ialomița ” Lucrări de consolidare mal drept râu Siret în zona km 532-533, aval de localitatea Corbu Vechi și supraînălțare tronson dig Nămoloasa – Măxineni km 26+400-26+600; 28+300-28+700 și dig centură Corbu Vechi km 0+000-0+250, județul Brăila”, este de circa 15,48 milioane lei, inclusiv TVA.