UPDATE lucrări: Directorul Direcției Implementare Proiecte din cadrul CNAIR, Mihai Felician Cerneştean, în vizită la podul peste Dunăre!

La sfârșitul lunii septembrie, antreprenorul principal a comunicat un grafic detaliat pe zile până la sfârșitul anului, care cuprinde necesarul și mobilizarea de resurse necesare pentru a fi dat în trafic podul, inclusiv prima etapă a drumurilor de legătură, atât pe zona județului Brăila, cât și pe zona județului Tulcea.

Așa cum s-a solicitat încă de la începutul lunii octombrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are reprezentați și responsabili de proiect permanent în șantier, astfel încât să poată sprijini antreprenorul, cât mai mult posibil.

Aflat în vizită de lucru, la pod, Directorul Direcției Implementare Proiecte din cadrul CNAIR, Mihai Felician Cerneştean, a transmis stadiul lucrărilor pe șantier.

Principalele lucrări în curs aferente podului și primei etape a drumurilor de legătură:

  • Km 1+759 – km 1+900: se așterne stratul superior de fundație (piatră spartă);
  • Km 2+200 – km 2+350, km 2+540 – km 2+960 și km 6+700 – km 7+030: se aplică emulsia de legătură cu strat de asfalt AB 31,5;
  • Pod km 2+409: se cofrează placa de suprabetonare, după ce au fost montate predalele;
  • Km 2+880 Centru de Întreținere și Coordonare: se lucrează la finisajele interioare și exterioare aferente clădirii principale, compartimentările atelierului metalic și instalații, depozit cofrare și armare pereți beton, canalizare menajeră și alimentare cu apă;
  • Km 3+000 – km 4+500: se montează căminele ITS;
  • Pod km 3+222: se armează placa de suprabetonare și continuă montarea prefabricatelor tip Macafferri;
  • Km 4+500: la acest giratoriu, se montează bordurile și pavelele aferente;
  • Pe viaductul dinspre Brăila, a început realizarea hidroizolației peste placa de suprabetonare;
  • La blocul de ancoraj dinspre Brăila, se armează și cofrează placa de suprabetonare;
  • La turnul dinspre Tulcea, se armează și cofrează cuzineții laterali;
  • La blocul de ancoraj dinspre Tulcea, se armează și cofrează suprabetonarea camerelor de tragere;
  • Pe viaductul dinspre Tulcea, se montează lisele de parapet;
  • Km 7+030 – km 7+640: se așterne primul strat de asfalt AB 31,5;
  • Pod km 7+814: se montează lisele de parapet și se betonează grinda de parapet;
  • La sensul giratoriu dinspre Tulcea, se așterne stratul inferior de fundație (balast);
  • Km 0+000 – km 4+365: s-au executat săpăturile la 6/10 bazine de retenție;
  • La drumul de legătură cu DN22 (Măcin), se execută așternerea stratului superior de fundație (piatră spartă), săpătura și betonarea șanțului de preluare a apelor pluviale și umplutura corp rambleu;
  • La cele 3 poduri aferente drumului de legătură cu DN22 (Măcin), se execută:

● pod km 2+534: se armează placa de suprabetonare și se montează prefabricatele de tip Macafferri

● pod 3+230: se montează predalele

● pod 3+507: se montează schelele și eșafodajele la culee și pile

  • La intersecția cu DN22 (Măcin), se execută umplutura corp rambleu.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry