Articol semnat de Ionel Lăzărică
În perioada 27 februarie – 3 martie a.c., elevii Liceului Teoretic „Panait Cerna”, au desfășurat, sub coordonarea cadrelor didactice, activități de educație non-formală în cadrul săptămânii „Școala altfel”.
În acest sens, în cadrul unui parteneriat cu Consiliul Județean Brăila, Direcția Generală Anticorupție și Biblioteca Județeană „Panait Istrati Brăila, elevii claselor a IX a D ( prof.diriginte Gagu Adelina), a X a A ( prof.diriginte Bujor Nicoleta) și a XI a B (prof. diriginte Gurzu Nicoleta), au fost invitați să participe la o conferință susținută de specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în sala „Fănuș Neagu” a bibliotecii. În cadrul conferinței, personalul specializat a prezentat elevilor elementele constitutive ale infracțiunilor de dare și luare de mită, trafic de influență, și altele asemenea, în scopul prevenirii și combaterii corupției. Au urmat dezbateri și discuții, în care elevii participanți și-au clarificat unele aspecte ale acestui fenomen, care afectează din ce în ce mai mult societatea în care trăim.
În continuare, elevii au fost invitați la sala de lectură situată la etajul I, unde le-a fost prezentată, de către specialiști ai bibliotecii, colecția de cărți rare, de atlase și enciclopedii. A urmat vizita la laboratorul de robotică, unde au fost inițiați în tainele progresului tehnologic, progres care, într-un viitor nu prea îndepărtat, va transforma profund modul în care omul va interacționa atât cu mediul cât și cu semenii. Ulterior elevii au vizitat și biblioteca digitală, dar și secția cu cărți din literatura română și străină. La sfârșitul activităților non-formale au fost invitați să participe cu sugestii sau impresii, legate de activitățile desfășurate sau, de ce nu, de îmbunătățirea serviciilor bibliotecii.
”Activitățile non-formale sunt menite să completeze activitățile din învățământul formal, și cred că această coborâre în concret, această modalitate de a aplica noțiunile însușite în cadrul orelor de curs, nu ajută doar la un cumul de cunoștințe ci și la formarea armonioasă a personalității elevilor noștri”,
ne-a declarat prof. Picus Veronica, directorul liceului .