Cu cagula pe față și cu un cuțit în mână, un bărbat a jefuit benzinăria din Stațiunea Lacu Sărat! Sub amenințare, a furat aproximativ 10.000 de lei!

  • Polițiștii brăileni îl caută și la această oră pe individul periculos!

Evenimentul s-a produs seara trecută la benzinăria de la intrarea în Stațiunea Lacu Sărat. Angajatele s-au văzut față în față cu un individ mascat, deosebit de periculos, care le flutura un cuțit în față. Bărbatul le-a cerut toți banii din casa de marcat.

”La data de 19 martie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, angajat al unei stații de carburanți din proximitatea stațiunii Lacu-Sărat, cu privire la faptul că o persoană ce purta cagulă pe față, ar fi amenințat-o cu un cuțit, solicitându-i banii din casă”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Angajatele au sunat la 112 și au cerut ajutorul Poliției după ce infractorul a părăsit benzinăria.

”Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că o persoană necunoscută, prin folosirea de amenințări asupra unei angajate, ar fi sustras suma de aproximativ 10.000 de lei, după care ar fi părăsit incinta stației de carburanți”, a transmis IPJ Brăila.

În prezent polițiștii efectuează activități pentru identificarea și depistarea persoanei vinovate de săvârșirea faptei în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry