Zilele trecute, în cadrul programului intitulat „Săptămâna verde”, elevii din gimnaziu și cei din clasele de liceu, împreună cu diriginții și profesorii Liceului Teoretic „Panait Cerna” au participat la activitatea intitulată ,,Împreună pentru un mediu mai curat”.
”Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului regional ,,Echipa Verde” derulat de liceul nostru și a constat în ecologizarea curții interioare, plantare de flori, realizarea de obiecte ornamentale din materiale reciclabile, de postere și de desene cu mesaj ecologic, toate având drept obiectiv conturarea deprinderilor şi atitudinilor elevilor de a preţui şi respecta mediul natural, prin comportamente civilizate, specifice vârstei”
ne-a declarat prof. Dobre Carmen, dirigintele clasei a XII a C.
Elevii claselor a XII a au plantat cu această ocazie „copacul clasei”, activitate ce face parte din seria activităților dedicate sfârșitului studiilor liceale.
”Promovăm tot timpul în rândul elevilor noștri necesitatea protejării mediului înconjurător, într-o societate în care eforturile depuse în acest sens sunt tot mai greu de sesizat”,
ne-a declarat prof. Picuș Veronica, directorul liceului.