VIDEO | Celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley a stat de vorbă cu elevii Liceului Teoretic ”Panait Cerna”

  • La invitația profesorului Ionel Lăzărică, de la Liceul Teoretic ”Panait Cerna”, care a desfășurat mai multe demersuri în acest sens, încă din septembrie 2019, Charlie Ottley a marcat Brăila pe lista orașelor care merită să păstreze legenda vie.

Cu multe emoții, jurnalistul a fost întâmpinat de peste 150 de elevi și cadre didactice, din clasele a IX-a și a XII-a, la care s-au alăturat și elevi de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Tichilești, aceștia din urmă fiind informați, ulterior, cu privire la oportunitățile oferite de liceu. Cu toții am fost curioși să aflăm mesajul pe care un britanic, care a ales România din toate punctele de vedere, îl transmite următoarei generații.   

Jurnalistul britanic i-a îndemnat pe elevi să-și continue studiile, educația fiind primordială în alegerea unei cariere, care să le aducă satisfacții pe toate planurile. Totodată, Charlie i-a încurajat pe tineri să călătorească, să-și dezvolte cunoștințele, iar apoi să se întoarcă și să investească toate experiențele acumulate în dezvoltarea locurilor din care au plecat.

Vizita distinsului jurnalist a fost o onoare pentru liceul nostru, și îl așteptăm și cu alte ocazii. Nu pot să nu remarc faptul că elevii noștri s-au descurcat admirabil, dovedind cunoștințe de limba engleză de un nivel superior”, ne-a declarat prof. Picuș Veronica, directorul unității școlare.

La manifestare au fost invitați primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir și viceprimarul, Alexandru Jantea.

Edilul i s-a alăturat lui Charlie pe treptele scenei, unde au ”complotat” pentru realizarea unui material despre legenda Brăilei. În ciuda faptului că activitatea s-a desfășurat în limba engleză, elevii au interacționat foarte bine cu jurnalistul, adresându-i întrebări pertinente, care au generat răspunsuri surprinzătoare și uneori chiar amuzante.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry