Popa pierde pe rând pe rând oamenii din organizațiile în care și-a impus candidații PSD-iști, pe care i-a racolat în ultima perioadă. Bucuros că fură oameni de la PSD, Popa nu a luat în calcul că liberalii nu vor accepta niciodată să fie conduși de PSD-iști, fie ei și primari în funcție.
Costică Gorgan, unul dintre cei mai vocali opozanți ai primarului Costică Cojea, din comuna Chiscani, a anunțat astăzi că va candida pe listele AUR la alegerile locale următoare.
”Am făcut parte din Partidul Național Liberal, puțin peste 9 ani. Eu consider, și am argumentele necesare, că am reprezentat cu cinste acest partid, însă odată cu joncțiunea făcută, cu trecerea actualului primar, Costică Busuioc Cojea, la Partidul Național Liberal, deja nu mă mai regăsesc în acest partid. Actualul primar a venit cu năravurile dânsului, pe care le are(…)
De când a venit domnul actual primar, Cojea Busuioc Costică, trebuie să ne resemnăm că dânsul este atotștiutorul și noi, toți ceilalți, trebuie doar să ridicăm mâna. Nu acceptă și alte persoane ca având idei, ca având propuneri și venind cu soluții.
De aici au plecat anumite probleme, anumite impuneri privind votul meu, acceptarea numai si numai a ideilor actualului primar, divergențe, dar eu nu mi-am schimbat atitudinea(…)
Conducerea PNL a fost deranjată că nu mă mai supun domnului primar(…) Ni s-a cerut să-l susținem de către conducerea PNL”, a declarat Costică Gorgan.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, spunea că Popa poate cumpăra câți primari vrea însă nu va cumpăra și voturile cetățenilor. Se dovedește că această afirmație este fondată, dat fiind faptul că un primar traseist nu deține voturile din comuna pe care o păstorește.