
În prezent, prin Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție aprobat prin Legea nr.195/2018 sunt încheiate un număr de 25 de contracte, care se vor finaliza cu înființarea a 46.599 locuri de cazare reproducție suine în ferme comerciale, locuri a căror populare va genera o producție de circa 1,17 milioane purcei anual.
”S-a reglementat termenul de realizare a investițiilor, respectiv 18 luni de la acordarea primei plăţi aferente sprijinului financiar, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 6 luni. Astfel, am venit în sprijinul beneficiarilor care, în ciuda eforturilor făcute, sunt în imposibilitatea de a respecta termenul de finalizare a investițiilor asumat prin contract.
Deoarece exista riscul iminent ca unii beneficiari să nu poată finaliza proiectele, impactând astfel situația economică a acestora, ajungând chiar până la faliment, am hotărât prelungirea acestuia cu 18 luni”, a declarat senatorul PSD Sorin Moise.
Valoarea totală a ajutorului de stat pentru Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție este de 1.014.007.867,41 lei, iar până la data de 10.02.2025, s-au virat în contul de trezorerie al beneficiarilor de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale tranșe în valoare totală de 598.888.517,77 lei, din care, rambursări în valoare totală de 499.491.178,15 lei.
Aceleași modificări legislative au fost implementate și în cazul Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, aprobat prin Legea nr. 227/2018.
”Prin Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol aprobat prin Legea nr.227/2018 sunt încheiate un număr de 38 de contracte, în 17 județe din țară, care se vor finaliza cu înființarea a 8,7 milioane locuri de cazare pentru activitatea de creștere, reproducție, incubație în sectorul avicol. În acest caz, valoarea totală a ajutorului de stat este de 408.658.185,95 lei”, a transmis senatorul PSD, Sorin Moise.
În sectorul avicol, la data de 10.02.2025, s-au virat în contul de trezorerie al beneficiarilor de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale tranșe în valoare totală de 277.601.748,09 lei, din care, rambursări în valoare totală de 244.647.002,60 lei. Plățile se derulează prin Direcțiile pentru Agricultură Județene.