
De la neașteptat la revelație, de la clipa de grație la un altfel de lumină lăsată în suflet de muzică, spiritul Festivalului Național de Muzică de Cameră SUBITO revine la Brăila. Între 3 și 5 octombrie 2025, orașul va găzdui cea de-a patra ediție a evenimentului, o ocazie de a redescoperi magia muzicii.
Organizatorii — Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila, al Primăriei Municipiului Brăila și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România — promit trei zile pline de momente artistice memorabile.
Publicul va avea parte de întâlniri cu ansambluri și artiști de renume, a căror diversitate și repertoriu original vor crea adevărate arhitecturi sonore, unde tradiția, muzica clasică și cea contemporană se împletesc într-un mod armonios și natural.
Pentru a vedea programul complet, vizitați site-ul filarmonicii sau pagina de Facebook a acesteia. Biletele se pot cumpăra de la Agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online, de pe platforma BLT.ro, accesând link-ul: https://www.blt.ro/subito-festivalul-national-al-muzicii-de-camera-braila.html.