
La Editura EIKON, din București, a fost publicată lucrarea de doctorat în domeniul filosofiei, a prof. Ionel Lăzărică, de la Liceul Teoretic „Panait Cerna” din Brăila. Cartea va fi lansată în această lună, la Biblioteca Județeană Brăila, la o dată ce va fi anunțată din timp, și va aduce elemente inedite în felul în care este percepută filosofia spațiului cultural al Bărăganului.
Despre cartea publicată, autorul ne-a declarat:
„Lucrarea este o interpretare filosofică a ideii lui Vasile Băncilă despre spațiul Bărăganului ca spațiu cultural, din perspectiva morfologiei culturilor. Filosofia spațiului Bărăganului este o terra incognita, o filosofie pe care nu a abordat-o la modul semnificativ decât Vasile Băncilă. Au fost analizate, în acest sens, mai ales antinomiile sau dualismele Bărăganului, cum ar fi relația dintre infinit și finit, dar și orizontul inconștient pe care spațiul fizic de stepă îl induce, relația dintre „spațiul mioritic” și cel al Bărăganului, modul în care cultura este influențată de sentimentul întinderilor nesfârșite, genurile proxime ale spațiului bărăgan și diferențele specifice, cadrul fizic și cadrul spiritual, omul din Bărăgan cu folclorul lui, sacrul și profanul în orizontul spațial al stepei. Metodele folosite sunt legate de studierea bibliografiei problemei, aceasta fiind extrem de sumară, dată fiind abordarea filosofică singulară menționată mai sus, dar și experiențele personale, fiind născut și crescut în plin Bărăgan. Prima ipoteză de la care am plecat, menționează faptul că spațiul Bărăganului este o reconstrucție a „spațiului mioritic”, ce implică umanul, în sensul în care spațiul ondulat de tip „deal-vale”, cu existență obiectivă, capătă aici o formă similară, de tip tumul-câmp, cu aceeași existență, dar cu o componentă antropologică evidentă.
În urma cercetărilor efectuate, pot menționa că această ipoteză se confirmă, și Bărăganul poate fi considerat o reconstrucție a spațiului mioritic, cu elemente dominante și recesive, care pot compune o nouă cultură, specifică spațiului de stepă. Această cultură ar putea completa „spațiul mioritic”, după ce Blaga, din motive necunoscute, a lăsat în afara analizei spațiul Bărăganului. În acest sens, cultura infinitului tumular sau cultura infinitului kurganic, cum am denumit spațiul cultural al Bărăganului, ar fi „veriga lipsă”, menită să dea o nouă înfățișare și un nou conținut, atât „spațiului mioritic”, cât și noului stil cultural care se formează pe acest spațiu întregit, și definește, abia acum și la modul complet, orizontul spațial și temporal românesc.
Din această perspectivă, rezultă că și a doua ipoteză se confirmă, motiv pentru care putem considera că cercetarea de față a dus la o reconstrucție a „spațiului mioritic”, cu elemente dominante și recesive, dar și la o completare a acestui spațiu, cu o nouă cultură, respectiv cultura infinitului tumular sau cultura infinitului kurganic, și care nu reprezintă altceva, decât spațiul cultural al Bărăganului.”
Cartea a fost promovată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (https://uzpr.ro/09/10/2025/orizontul-spatial-al-baraganului-si-silogismele-nelinistii-metafizice-la-vasile-bancila-de-ionel-lazarica/) și poate fi găsită la următorul link: (https://www.librariaeikon.ro/publicistica-eseuri/2037-orizontul-spatial-al-baraganului-si-silogismele-nelinitii-metafizice-la-vasile-bancila.html).
Autorul ne-a mai menționat și faptul că toate fondurile pe care le va obține, în urma vânzării lucrării, le va dona Fundației „Dăruiește Viață” , respectiv ONG-ului care se ocupă cu tratamentul copiilor cu boli grave.