
Procurorii din cadrul Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați desfășoară cercetări într-un dosar penal care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, în legătură cu modul de alocare a unor fonduri publice.
Potrivit informațiilor transmise de Biroul de Informare și Relații Publice al instituției, ancheta vizează fapte care ar fi fost comise în perioada 2022 – prezent. Procurorii suspectează că, prin aceste acțiuni, ar fi fost obținute foloase necuvenite pentru sine sau pentru alte persoane.
În cursul zilei de 20 mai 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, au fost efectuate percheziții în trei locații din Brăila.
În urma informațiilor apărute în spațiul public, președintele Consiliul Județean Brăila, Iulian Chiriac, a transmis un punct de vedere în care susține că verificările nu vizează o anchetă de corupție la nivelul instituției, ci finanțarea HC Dunărea Brăila.
„Nu e o anchetă de corupție la CJ Brăila, ci o anchetă despre finanțarea HC Dunărea!
În cursul zilei de astăzi, reprezentanți ai DNA au fost prezenți la Consiliul Județean Brăila, în cadrul unei activități procedurale care a vizat solicitarea și ridicarea unor documente.
A fost o procedură de ridicare de documente. Am colaborat cu reprezentanții DNA și le-am pus la dispoziție toate documentele solicitate. Nu avem nimic de ascuns.
Verificările au legătură cu activitatea echipei de handbal și cu finanțarea acesteia.
Vreau să fie foarte clar: nu există nicio acuzație de corupție. Nu vorbim despre mită. Nu am dat și nu am luat mită. Nu despre asta este vorba, ci despre HC Dunărea Brăila.
HC Dunărea Brăila a fost înființată pentru ca orașul și județul nostru să aibă o mândrie sportivă. Performanța nu se face fără susținere, fără investiții și fără responsabilitate.
Din păcate, HC Dunărea Brăila a fost, în ultimii ani, ținta unor atacuri ale PNL. Reprezentanți ai PNL au făcut chiar plângeri penale! Eu nu voi accepta ca handbalul brăilean, munca sportivelor și bucuria suporterilor să fie transformate într-un instrument de luptă politică. Consiliul Județean Brăila a susținut sportul de performanță în baza legii și va continua să își facă datoria față de Brăila.
Activitatea Consiliului Județean Brăila continuă normal. Nu a fost făcută nicio ilegalitate iar ancheta va demonstra acest lucru. Faptele vorbesc, nu calomniile adversarilor politici!”, a declarat Iulian Chiriac.
Dosarul se află într-o etapă de cercetare, iar reprezentanții DNA au precizat că vor comunica informații suplimentare atunci când împrejurările vor permite acest lucru. Totodată, efectuarea unor percheziții sau ridicarea unor documente nu echivalează cu stabilirea vinovăției persoanelor sau instituțiilor vizate.