Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 22.04.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 174 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 231 de persoane care se află în carantină instituționalizată.
Menționăm că 4.962 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 586 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 19 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, dintre care 13 cazuri au fost declarate vindecate .
În ceea ce privește sancțiunile, în ultimele 24 de ore, au fost executate 142 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, potrivit IPJ Brăila, s-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor de deplasare în cazul a peste 300 de persoane și au fost supuse controalelor 48 de unități comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 564.000 de lei. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 131 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3/2020.
De asemenea, polițiștii au depistat și un bărbat care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, și a fost condus într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.
Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm să luaţi în considerare doar informaţiile din surse oficiale.