Personalul medical care execută, conduce sau coordonează misiuni și sarcini de serviciu în condiții de risc deosebit, generat de pandemia de coronavirus, va beneficia de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază, au decis astăzi deputații din Parlamentul României, care au aprobat Legea privind recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiunile medicale împotriva COVID-19.
De aceste prevederi vor beneficia medici, asistente, îngrijitoare, infirmiere, personalul auxiliar din unitățile medicale, ambulanțieri, biologi, biochimiști, psihologi, cadre militare – paramedici, din structurile Departamentului pentru Situații de Urgență (D.S.U.) ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.).
Legea conține o serie de prevederi referitoare la copiii sau soțul/soția cadrelor medicale sau ale MAI decedate ca urmare a implicării în tratarea cazurilor de coronavirus. Copiii celor decedați au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din valoarea cuantumului salarial pe care cadrul medical îl încasa la data decesului, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la finalizarea acestora, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani. Urmașii vor avea, de asemenea, dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite, în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau, după caz, a Ministerului de Interne, și pe scutiri la plata impozitelor pe teren și clădiri aflate în proprietate.
În cazul cadrelor medicale sau cele ale MAI care nu au urmași, părinții celui decedat vor primi jumătate din pensia de 75% din valoarea salariului încasat la data dispariției. În toate situațiile, la înregistrarea decesului unui cadru medical implicat în combaterea pandemiei cu virusul SARS-COV-2, familiile vor primi un ajutor în cuantumul a două salarii minime pe economie, iar eforturile pe care toți cei aflați în linia întâi a luptei cu pandemia vor fi recunoscute anual, în ziua de 11 martie, când a fost instituită Ziua personalului medical.
Toate aceste măsuri sunt o reparație necesară pentru cadrele medicale și cele implicate în situații de urgență, care se luptă zilnic cu boala și amenințările multiple produse de aceasta și ale căror familii sunt expuse, direct sau indirect, riscurilor de îmbolnăvire sau de a-și pierde pe cineva drag.
Antoneta Ioniță – deputat PNL Brăila, memebru în Comisia pentru Sănătate și familie a Camerei Deputaților