Fostul premier, actual europarlamentar – Mihai Tudose, anunță vremuri grele, atât pentru România, așa cum se văd ele de la Bruxelles, dar și pentru Partidul Social Democrat, care trebuie să-și facă ordine în interior, prin alegerea unui lider capabil să-și asume următoarele campanii electorale, decisive, atât pentru PSD cât și pentru România.
Mihai Tudose vorbește despre PSD, ca fiind partidul de care depinde actuala guvernare, motiv pentru care social-democrații trebuie să se decidă la componența unui Guvern alternativ, care să poată gestiona criza economică, care la rândul ei pare să ia amploare, în lipsa fondurilor europene mult promise.
”Ne permitem un an mort?
Mergem într-o direcție greșită. Ieșirea din izolare s-a făcut cu sacrificarea precauției și fără impulsul necesar economiei. Restricțiile n-au fost ridicate pentru manifestările iraționale de masă, care umplu acum spitalele. Din păcate, Guvernul n-a reușit să pună convingător în gardă populația, dar nici să mobilizeze sectoarele afectate de pandemie. Bate aer de vacanță la Palatul Victoria și peste țară. S-ar putea să dea de pământ aerul ăsta cu tot ce a mai rămas în picioare din spitale și economie.
Dacă revenirea rapidă la izolare va fi consecința a ceea ce se întâmplă zilele astea, înseamnă că vom fi captivi în cercul vicios la care ne condamnă izolarea și relaxarea, așa cum le-am înțeles noi, românii: excesive.
După trei luni de imprudență, în timp ce coronavirusul se apropia de noi, am avut trei luni de blocaj fricos. Urmează, teoretic, vacanța de vară și toamna electorală. Teoretic, pentru că s-ar putea să stăm în casă.
Dar ne permitem un an mort? Cât ne va costa?
Intenția mea nu e să blamez Guvernul cu orice ocazie. Dimpotrivă, am încercat, în tot acest răstimp dificil, să fiu constructiv, atât în abordările publice, cât și în comunicarea directă. Un exemplu e propunerea scrisă, adresată în această săptămână, premierului Ludovic Orban de a contesta, la Curtea de Justiție a UE, Pachetul pentru Mobilitate, care amenință să pună pe butuci transportul rutier românesc. Alt exemplu e seria de apeluri și avertismente legate de planul național de redresare, pentru a pregăti în regim de urgență accesarea fondurilor europene.
Mă feresc cât pot de logica electorală, pentru că am senzația acută că România se împotmolește și asta se întâmplă într-un context în care e posibil ca nimeni din afară să nu mai poată sau să nu vrea să ne întindă o mână. Iar dacă rămânem noi între noi, ce facem?
M-am întors acum acasă, după trei săptămâni la Bruxelles, și concluzia mea e că nu o să ne dea nimeni mare lucru din banii ăia mulți de care se tot vorbește în instituțiile europene, dacă nu vom da din coate. Ca țară!
Nu e de ajuns că ne zbatem acolo o mână de europarlamentari și diplomați. Iar fără bani europeni, căruța va rămâne-n șanț mult și bine…
Iată de ce cred că se apropie momentul unor decizii politice bazate pe o realitate tot mai neplăcută și o perspectivă tot mai sumbră. Vine vremea să discutăm în PSD, la modul cel mai serios, ce e de făcut. Nu va fi o discuție facilă, din cauza posturii ingrate în care ne aflăm.
Suntem partidul de care depinde actuala guvernare. Și, în același timp, suntem singura alternativă viabilă la actuala guvernare. Iar România nu-și poate permite un an mort.
Vine vremea clarificărilor”, spune europarlamentarul Mihai Tudose.
Fostul premier spune că a încercat, de Bruxelles, să îndrume actuala guvernare spre un regim de urgență a accesării fondurilor europene astfel încât România să poată implementa cât mai repede planul național de redresare economică.