Până astăzi, 16.725 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Cifra pare să nu-i grăbească pe guvernanții noștri, iar bolnavii se stig prin spitalele din România așteptând vaccinul. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.001. Dintre acestea, 1.083 sunt internate la ATI. Campania de vaccinare dă bine pe micile ecrane, în realitate, pacienții încă așteaptă să fie salvați.
”O campanie pe care profesorul Alexandru Rafila o descrie corect ca fiind solemnă și nu empatică. O campanie de vaccinare în care accentul se pune pe cifre, nu pe oameni. Păguboasă socoteală…
Așa aflăm că s-au risipit, până acum, 272 de doze de vaccin. Asta înseamnă 272 de bătrâni și bolnavi cronic neimunizați! Pentru că, din rațiuni de neînțeles, abia de vineri categoriile cele mai vulnerabile de populație pot fi vaccinate. S-au raportat, în schimb, 134.000 de vaccinați. Și ni se promit 1000 de centre, fiecare cu o capacitate de a injecta câte 150 de persoane pe zi. Adică am avea 150.000 de vaccinați/zi. Strict teoretic însă! Pentru că autoritățile se grăbesc să adauge că n-avem atâtea vaccinuri disponibile”, spune europarlamentarul PSD Mihai Tudose.
Dacă în vara anului trecut spuneam că nu există familie de români care să nu se fi confruntat direct sau indirect cu acest virus, la începutul anului 2021, din păcate, numărul deceselor cauzate de coronavirus a făcut ca fiecare român să aibă măcar un cunoscut care a fost răpus de Covid-19. Cifrele sunt alarmante, iar prezența vaccinului pe teritoriul României a făcut ca atât cetățenii, cât și autoritățile, să lase garda jos. Din păcate, simplul fapt că există acest vaccin nu garantează că el va fi distribuit, administrat – în timp util – și nici că va da rezultate de la prima înțepătură de ac.
”Deci problema ar fi la livrare, nu la organizare! Să meargă Vlad Voiculescu (dacă are timp între două declarații de basm despre cum vrea el să termine vaccinarea în 6 sau maxim 9 luni!!!!!!) să vadă la fața locului, în județe, ce efort înseamnă organizarea unui centru de vaccinare, cu spațiile de depozitare și compartimentare conforme normelor de protecție. Dar de ce trebuie improvizate acum, în plină iarnă, de pe o zi pe alta? Nu știați că vine vaccinarea? Nu pentru asta v-ați pregătit toată toamna? E evident stadiul în care ne aflăm din scandalul în coaliția de guvernare, pe tema care-i doare cel mai rău de fapt: cine plătește pentru centrele de vaccinare? În timpul ăsta, România reală e întruchipată de bătrânul batjocorit în genunchi, pe holul spitalului din Corabia. Sau oare Cîțu crede că acel sărman om în acea poziție se ruga pentru sănătatea Guvernului?!?”, a declarat vicepreședintele PSD, eurparlamentarul Mihai Tudose.