ABSURD! ADI ECO Dunărea a dat în judecată Brai-Cata și ECO SA! Motivul: cele două societăți au contestat licitația privind operatorul unic de salubritate!

Consiliul Judeţean şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Dunărea” au implementat o investiţie de 117,5 milioane de lei pentru realizarea proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Brăila”, proiect finanţat în mare parte prin Fondul European de Dezvoltare Regională, contribuţia de la bugetul judeţului reprezentând doar 10,26% din valoarea totală a proiectului.

Inițial, licitația a fost câștigată de Brai-Cata și ECO, iar RER a făcut contestație. Curtea de Apel Galați a decis luni, 30 iunie 2022, în cazul contestației depuse după licitația pentru desemnarea operatorului unic de salubritate al județului Brăila, iar firma RER a fost desemnată câștigătorul licitației. A urmat a doua contestație înaintată de Brai-Cata și ECO, la CNSC. În final, RER a semnat contractul.

Acum, ADI ECO Dunărea a dat în judecată Brai-Cata și ECO SA, în ciuda faptului că orice societate sau asociere, care participă la o licitație, are dreptul legal de a o contesta.

”Este o procedură normală, în urma adjudecării, pentru perioadele de contestații, în care s-au pierdut timp și bani, din punctul de vedere al Asociației de Dezvoltare, având angajată o firmă de avocatură, i-a îndemnat să își facă un calcul din această perioadă, pentru a recupera niște bani. Este foarte simplu, corect, normal și legal(…)

ECO nu va plăti din banii publici. Chiar dacă este o societate cu acționariat al Primăriei, ea se întreține din sumele pe care le câștigă”,

a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

Întrebat despre această situație, președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, spune că și el la rândul său trebuie să justifice aceste acțiuni în fața Curții de Conturi și să demonstreze că s-au ”apărat”, folosind orice mijloc, chiar dacă asta înseamnă un proces împotriva unei societăți care are ca acționar majoritar Primăria Municipiului Brăila.

Trebuie amintit faptul că din ADI ECO fac parte și Primăria Municipiului Brăila – prin Consiliul Local Municipal, dar și Județul Brăila – prin Consiliul Județean Brăila.

Întrebat cine va suporta cheltuielile de judecată, în cazul în care procesul va fi pierdut, președintele Iulian Chiriac spune că această sarcină revine către ADI ECO Dunărea.

”O să facem uz de toate căile de atac, astfel încât, în momentul când vor veni controale, fie de la Curtea de Conturi, fie de la ANAF, să arătăm că ne-am apărat în toată această procedură, până la sfârșit(…)”,

a declarat președintele Iulian Chiriac.

În ceea ce privește suma pe care o cere ADI ECO Dunărea de la Brai-Cata și ECO, președintele a spus că este un calcul făcut de avocați, în funcție de zilele de întârziere cauzate de contestație.

Vă reamintim pe această cale că RER ar urma să intre efectiv pe sectoare cu salubrizarea de la 1 ianuarie 2023. Practic, întârzierea pe care o reclamă ADI ECO Dunărea constă în semnarea efectivă a contractului, pentru că operatorul oricum nu intra în teren anul acesta.

”Planul B este să mergem în continuare cu operatorii actuali până în momentul în care operatorul unic va îndeplini toate condițiile”,

a mai declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry