Continuă investițiile în Grădina Publică! Consilierii locali vor aproba suma necesară pentru reabilitarea gardului!

Odată cu finalizarea lucrărilor la Castelul de Apă, municipalitatea dorește să înfrumusețeze Grădina Publică. Un pas mare în acest sens constă în modernizarea gardului care măsoară nu mai puțin de 457,83 ml.

Grădina Mare a fost planificată și realizată încă de la înființarea orașului, fiind situată pe o parte a perimetrului cetății turcești. Cel care s-a ocupat de ea a fost primarul Constantin Hepites, parcul datând din anul 1833. Prima denumire a fost Grădina Belvedere, datorită priveliștii minunate spre Dunăre și munții Dobrogei.

Consilierii locali vor supune la vot în această săptămână, documentația de avizare și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul ”Reabilitare gard împrejmuire Grădina Publică”. Valoarea totală a contractului este de 1.312.810,95 lei cu TVA.

Durata de implementare va fi de 12 luni din care; 2 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție.

Grădina Publică din Brăila găzduiește cinci monumente istorice: Casa Panait Istrati, Statuia Nud, Statuia Extaz, Bustul lui Panait Istrati și Castelul de Apă. Tot aici mai sunt amplasate și busturile lui Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry