Defrișări în stațiunea Lacu Sărat! De când a dat mâna cu deputatul de la Cireșu, niciun copac nu îi mai stă în cale! Cojea vrea sirene lângă mănăstire!

Brăilenii care au vizitat Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, din stațiunea Lacu Sărat, au fost surprinși să vadă cum o mare bucată din pădure este pusă la pământ de utilaje, sub ochii primarului Costică Cojea, care a fost surprins de multe ori la fața locului, făcând ”instructaj” muncitorilor.

Prefectura județului Brăila s-a sesizat în urma fotografiilor care au fost trimise de brăileni la sediul instituției și la redacțiile ziarelor locale. Din imagini se vede clar că a fost defrișată o bună bucată din pădurea alăturată Mănăstirii. Prefectul Iulian Timofei a mers personal la fața locului, unde a chemat și instituțiile abilitate pentru a verifica îndeaproape dacă s-au respectat procedurile privind acest obiectiv de investiții.

Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Direcția de Sănătate Publică și Direcția Silvică au mers, vineri, în stațiune și au luat la puricat documentele legate de viitorul părculeț, urmând ca rezultatul să fie anunțat în perioada imediat următoare.


Pești și sirene lângă Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”

În fapt, este vorba despre construirea unui spațiu de joacă, pentru copii, cu specific pescăresc, care trebuie finalizat până la sfârșitul anului. Altfel, Primăria Chiscani va trebui să restituie imensa sumă de 400.000 euro, fonduri care au fost accesate prin FLAG – Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a județului Brăila.

Acum, ce treabă are Lacu Sărat cu pescuitul și cum e posibil să construiești un parc cu sirene și pești lângă Mănăstire, sunt întrebări pe care le poate deconta doar primarul traseist Costică Cojea.

Deși edilul lasă să se înțeleagă că au fost tăiați doar câțiva copaci, care stăteau în calea peștilor și a sirenelor, imaginile de mai jos arată realitatea din teren. Zeci de stejari, la doi pași de Mănăstire, au fost deja puși la pământ. Și masacrul ar fi continuat dacă prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, nu oprea lucrările.


Cum a fost posibil ca acest proiect să primească avizele?

Simplu! Realitatea din teren nu coincide cu cea din acte! Peste 15.000 de mp de pădure, majoritatea stejari, figurează în cartea funciară ca fiind ”curți – construcții”. În goana de a finaliza proiectul până la sfârșitul anului, pentru a nu pierde banii, nimeni nu a îndrăznit să spună că în realitate trebuie defrișată o pădure, pentru a face loc peștilor de jucărie.

Mănăstirea Lacu-Sărat, cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila, şi-a început existenţa la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Casian al Dunării de Jos a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii noii mănăstiri.

Astfel, într-o localitate binecuvântată de Dumnezeu cu daruri natural vindecătoare, în vecinătatea centrului de tratament balneoclimateric, tămăduitor al suferințelor trupești, și a Sfintei Mănăstiri, se alătură un parc cu sirene și pești, care nu va face decât să perturbe liniștea pelerinilor ce vor căuta mângâierea duhovnicească aici.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry