Proiect ambițios al Primăriei Brăila: centrală cu panouri fotovoltaice a cărei putere instalată va fi de 4 MW!

Consilierii locali au aprobat astăzi investiția ”Realizare centrală panouri fotovoltaice” cu finanțare nerambursabilă din ”Fondul de Modernizare – prin Programul cheie 1: Surse regenerabile și stocarea energiei”, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici.

Proiectul are în vedere achiziționarea de instalații/echipamente pentru construirea de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară.

Consumurile foarte mari și creșterea bruscă a prețurilor la energie, fac ca implementarea sistemelor de producere a energiei electrice, prin intermediul panourilor fotovoltaice, să fie viabilă.

În cadrul proiectului, a fost propusă pentru construire o centrală cu panouri fotovoltaice a cărei putere instalată va fi de 4 MW. Valoarea maximă a grantului solicitat nu poate depăși 1.100.000 euro/MW. Astfel, pentru puterea instalată, valoarea grantului solicitat va fi de 4.400.000 euro, fără TVA. Diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către solicitant. Acesta trebuie să asigure și contribuția financiară pentru cheltuielile neeligibile.

Capacitatea centralei cu panouri fotovoltaice a fost determinată în baza următoarei analize de consum:

Costurile investiției se ridică la suma de 29,216,202,66 lei, din care 9,355,802,66 lei vor fi suportați din bugetul local. Producția totală a parcului pe 12 luni este de 3,987,258,44(kWh) iar prețul mediu preconizat de OPCOM este de 536,92 lei/MWh, fără TVA. Astfel, investiția s-ar putea amortiza în 4 ani și 4 luni.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry