Vineri a avut loc o primă întâlnire de lucru în format online cu privire la proiectarea drumurilor expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi) și Constanța-Tulcea

Întâlnirea a fost inițiată de beneficiarul acestor investiții, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care are în derulare contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, respectiv a proiectului tehnic pentru cele două drumuri expres, fiind invitate autoritățile și instituțiile teritoriale implicate în procesul de aprobare și avizare a proiectelor, după cum relatează Tulcea Noastră.

Din partea Consiliului Județean Tulcea, s-au alăturat întâlnirii administratorul public al județului, Vasile Strat, arhitectul şef al judeţului, Cristian Ionescu Preotu, directorul Direcției de Investiții din cadrul Consiliului Județean Tulcea, Nicu Mihai, dar și Lucian Simion, consilierul președintelui Horia Teodorescu, alături de președintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre.

Astfel, s-au prezentat variantele alternative de traseu ale drumurilor expres pentru a fi semnalate orice probleme sau constrângeri pe care proiectanții Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA (pentru drum expres Tulcea-Cataloi) și Asocierea Search Corporation SRL – Egis Romania SA (pentru drum expres Constanța-Tulcea) trebuie să le aibă în vedere în faza de proiectare pentru alegerea alternativei optime de traseu.

În sprijinul acestora, reprezentații autorităților locale urmează să înainteze propuneri și să semnaleze eventualele probleme în ceea ce privește proiectarea viitoarelor drumuri expres.

Lucrurile se pun în mișcare, am purtat discuții cu proiectanții referitoare la diversele variante de traseu ale drumurilor expres, astfel încât să alegem varianta optimă. Acest tronson de drum expres este deosebit de important pentru Tulcea, pentru noi toți tulcenii, pentru că ne va lega județul de țară, mai ales odată cu finalizarea podului Tulcea-Brăila. Aceste demersuri nu se fac doar pentru o porțiune de drum, se fac pentru dezvoltarea județului, pentru creșterea numărului de turiști și pentru siguranța conducătorilor auto. Știu că aceste faze premergătoare execuției sunt anevoioase, dar sunt necesare pentru investiții de asemenea anvergură și vreau să asigur tulcenii că le vom finaliza la termen“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, citat de Tulcea Noastră.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry