Zi istorică pentru Brăila! Mâine va fi inaugurat Podul peste Dunăre! La eveniment va participa și președintele Klaus Iohannis!

Președintele Iohannis, premierul Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă (PNL), președintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor (PSD), dar și Adina Vălean (PNL), comisarul european pentru Transport sunt înalții oficiali care vor susține discursuri la pod. Oficialitățile vor ajunge la pod la ora 10:45, iar circulația pe podul de la Brăila va fi deschisă la ora 13:00.

”La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, nota Compania de Drumuri la debutul proiectului.

În cadrul Masterplanului General de Transport, podul figurează ca parte a drumului expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030 și care va conecta nordul Munteniei și sudul Moldovei de nordul Dobrogei de Nord unde se află Delta Dunării. După construirea sa, la kilometrul 165+800 al fluviului, va deveni ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea acesteia în Marea Neagră.

Ideea a apărut în anii 1980, când au fost analizate 3 amplasamente posibile. În 1996 s-a efectuat un studiu de prefezabilitate pe baza ideilor avansate cu un deceniu în urmă.

Studiul a fost reactualizat în anii 2015–2016, și aprobat în 2017 de CNAIR și Ministerul Transporturilor din România. În același an, s-a demarat licitația, la care s-au primit două oferte, câștigătoare fiind stabilită în octombrie 2017 asocierea Webuild – IHI Infrastructure Systems Co.,Ltd.⁠(d). Contractul s-a semnat în 15 ianuarie 2018, în ultima zi de mandat a premierului brăilean Mihai Tudose, și prevede proiectarea propriu-zisă cu termen de 12 luni și execuția proiectului cu termen de 36 de luni.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry