Deputatul PSD, Nicu Niță: ”Planul Național Strategic 2023-2027, aduce agriculturii românești 15,8 miliarde de euro! PSD a dus la recuperarea întârzierilor provocate de fostul ministru de dreapta”

  • Varianta promis finală a Planului Strategic Național (PNS) 2023-2027 pentru agricultură și dezvoltare rurală a fost urcată în sistemul electronic al Comisiei Europene pe 18 octombrie 2022, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
  • Ministrul Petru Daea, a dat asigurări că această versiune este “agreată de experții Comisiei Europene”.

Potrivit documentului actualizat, România va beneficia de 15,8 miliarde de euro, din care aproximativ 38% pentru măsuri de investiții în agricultură și dezvoltare rurală (ex. eco-scheme), 61% subvenții pentru fermieri, în timp ce aproape 1% pentru mai multă stabilitate a pieței.

”Ministrul PSD al Agriculturii Petre Daea a anunțat că forma finală a Planului Național Strategic – PNS, a fost transmisă Comisiei Europene!

Intrarea PSD la guvernare și preluarea Ministerului Agriculturii a dus la recuperarea întârzierilor privind Planul Național Strategic provocate de fostul ministru de dreapta Adrian Oroș.

După negocieri intense cu reprezentanții Comisiei Europene, în vederea clarificării observațiilor formulate de experți europeni, s-a reușit transmiterea PNS pentru aprobarea finală.

Planul Național Strategic 2023-2027, aduce agriculturii românești 15,8 miliarde de euro. Planul prevede circa 6 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală, 9,78 miliarde de euro pentru acordarea subvențiilor în agricultură și 151,7 milioane euro pentru măsuri de piață.

Acest document prevede obiectivele clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare și a satului românesc.

Pentru Partidul Social Democrat si ministrul Petre Daea domeniul agricol este prioritar, astfel, deja se lucrează la actele normative pentru realizarea cadrului legislativ și a softului necesar accesării sumelor prevăzute pentru fiecare an din Planul Strategic Național 2023-2027”, a transmis deputatul PSD Nicu Niță, secretar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Primele țări care au avut aprobate planurile, încă de la 31 august 2022 au fost Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Polonia, Portugalia și Spania. După încărcarea versiunii finale, România așteaptă anunțul oficial al Comisiei Europene cu privire la avizarea planului trimis.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry