Sorin Miose, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a participat la expoziția ”Salon International de l’Agriculture”, la Paris!

Secretarul de stat Sorin Moise a participat luni, 28 februarie 2022, la deschiderea expoziției „Salon International de l’Agriculture” (SIA), care se desfășoară în perioada 26 februarie – 06 martie 2022, la Paris.

Ajunsă la a cinzeci și opta ediție, SIA este dedicată în anul 2022 agriculturii franceze și internaționale, dar și tuturor actorilor din domeniul alimentar, iar tema acestui an este „Agricultura: activitate cotidiană, viitorul nostru”.

În marja expoziției, oficialii invitați au avut o discuție cu Julien Denormandie, ministrul agriculturii și alimentației din Republica Franceză.

Expoziția este împărțită în patru secțiuni: prezentarea sectorului agricol francez, zootehnie (prezentarea sectorului și a industriei), servicii și profesii în domeniul agricol, sector vegetal și grădinărit. Sectorul zootehnic, puternic reprezentat în cadrul Salonului, va promova animale cu valoare genetică ridicată în cadrul unor concursuri tematice. Sunt așteptate pe parcursul acestei săptămâni competiții pentru bovine, caprine, suine și ovine, cabaline.

Secțiunea destinată sectorului agricol din Republica Franceză invită vizitatorii la o vizită imaginară prin Franța în vederea descoperirii specialităților din regiunile și teritoriile franceze.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry