Sorin Moise, secretar de stat MADR: ”Despăgubirile pentru secetă vor fi în valoare de 1.500 lei/hectar, anul acesta!”

Secretarul de stat, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Moise, a făcut precizări cu privire la cuantumul despăgubirilor care vor fi acordate în acest an, din cauza secetei. Actul normativ care hotărăște cât vor primi fermierii afectați va fi publicat astăzi pe site-ul MADR.

”Proiectul politic a fost prezentat și va fi public pe site-ul Ministerului Agriculturii. Conform regulilor europene, este vorba de 40% din cheltuielile eligibile. Astfel, suma care revine fermierilor care înregistrează culturi de toamnă afectate este de 1500 lei/hectar. Pentru a beneficia de aceste despăgubiri, fermierii trebuie să depună documentația necesară, din care să rezulte suprafața și gradul de afectare al culturilor”, a declarat secretarul de stat Sorin Moise.

Suprafața totală afectată de secetă, la culturile de toamnă, pentru anul 2021, este de 230 mii hectare.

”Trebuie specificat faptul că, aceste despăgubiri vor fi alocate doar pentru culturile de toamnă – grâu, orz, rapiță – din 2021, afectate de secetă. În ceea ce privește totalitatea suprafețelor afectate de secetă la culturile de primăvară, pentru anul 2022 – porumb și floarea soarelui – vom avea o evidență completă după data de 15 noiembrie, când vor fi finalizate cererile”, a transmis secretarul de stat Sorin Moise.

Sprijinul financiar va trebui raportat către Comisia Europeană, pentru că fondurile alocate fac parte din categoria ajutoarelor de stat.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry