Baroque Tour | Stradivarius Ex Ernst din 1729 la Teatrul Maria Filotti Brăila

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila prin Teatrul Maria Filotti  invită iubitorii de muzică clasică, în data de 09.11.2023, începând cu ora 19:00, la  un eveniment cultural de înaltă ținută artistică Baroque Tour,  parte dintr-un turneu special, un eveniment în care publicului îi este propus un concept inedit, acela de a audia partituri de operă, în versiuni pentru vioară și pian pentru a readuce mireasma epocii baroce si atmosfera boema a acelor ani.

Acest eveniment de prestigiu va pune în lumină, nu numai strălucirea sunetului viorii Stradivarius Ex Ernst din 1729, prin capodopere scrise de maeștri violoniști ai secolului al XVII-lea precum Antonio Vivaldi, Francesco Maria Veracini și Giuseppe Tartini, cât și carierele de succes  ale artiștilor, Răzvan Stoica (vioară), violonist multipremiat internațional, deținător de numeroase premii internaționale, considerat unul dintre cei mai mari tineri violonisti europeni, cu concerte susținute pe marile scene ale lumii (Royal Concertgebouw Amsterdam, Théatre des Champs-Elysées – Paris, Teatro Carlo Felice – Genova, Palacio de Festivales Santander,  Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, Musikverein Viena etc) și Andreea Stoica (pian), laureată a mai multor concursuri de prestigiu, cu profunzime emoțională și lirism ce i-au câștigat o rapidă apreciere, cu turnee în toată lumea, atât în programe solo, cât și în spectacole cu orchestre (Germania, Olanda, Italia, Spania, Franța, Elveția, Polonia, România, Israel, Grecia, Bulgaria și SUA).

Concertul se va desfășura in Sala Mare a Teatrului Maria Filotti Brăila iar biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Braila, Piața Traian, nr 2, tel 0239.614.710.

În deschiderea evenimentului Baroque Tour,  membrii Uniunii Județene a Pensionarilor Brăila, coordonator Tinca Rusu Preda dar și epigramistul brăilean, Gheorghe Cîrnu, adevărați promotori ai poeziei românești și ai limbii române literare, vor continuă seria activităților culturale cu seniorii prin Poezia la vârsta a III-a, si  vor recita, într-o atmosferă destinsă, în incinta Teatrului Maria Filotti, versuri alese din operele marilor scriitori,  Mihai Eminescu, Tudor Arghezi,  Octavian Goga, George Topârceanu și mulți alții.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry