Cursuri gratuite oferite de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila

Între 26 iunie şi 14 iulie 2023, cei interesaţi vor putea participa la cursurile gratuite din oferta educaţională a Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila. Înscrierile încep din 29 mai.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila invită doritorii din municipiul şi judeţul Brăila să se înscrie la cea de a cincea ediţie a ŞCOLII DE VARĂ care se va desfăşura, după un program flexibil, în perioada 26 iunie – 14 iulie 2023, de luni până vineri, la sediul din municipiul Brăila, strada Mărăşeşti, nr. 1.

Cursurile se adresează celor cu vârsta de cel puţin 6 ani (în funcţie de disciplina aleasă), sunt GRATUITE şi vor fi coordonate de cadre didactice calificate, cu experienţă.

Cei interesaţi vor putea să se înscrie la cel mult trei discipline din oferta educaţională a Şcolii: canto muzică uşoară, canto muzică populară, pian, chitară, vioară, orgă electronică, acordeon, percuţie (tobe), pictură / grafică de şevalet / artă decorativă / iconografie, fotografie (pentru cei peste 16 ani), actorie, dans popular. Elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila se pot înscrie doar la o altă disciplină decât cea pe care o studiază.

Prin acest demers dorim să oferim participanţilor de diferite vârste o modalitate atractivă de petrecere a timpului liber, posibilitatea testării aptitudinilor şi iniţierii în studiul artelor, să contribuim la promovarea tinerelor talente, dar şi să prezentăm personalul de specialitate şi dotările Şcolii.

Înscrierile se pot face în perioada 29.05-23.06.2023 la sediul instituţiei, la numerele de telefon 0239/612104 sau 0770/492.028, ori pe adresa de email vespasianlungu@yahoo.com. Detalii suplimentare se vor primi la momentul înscrierii.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry