”Poezie la vârsta a III-a” – 15 iunie, începând cu ora 16.00, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale!

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila vor desfășura în data de 15 iunie 2023, începând cu ora 16.00, evenimentul cultural educativ Poezie la vârsta a III-a, un punct de reper în agenda manifestărilor culturale ale Brăilei, o întâlnire de suflet cu seniorii și nu numai, un eveniment ce va onora memoria marelui scriitor, Mihai Eminescu, ce va reînvia versurile sale, atât de îndrăgite și va promova lectura.

Acest eveniment dedicat poeziei eminesciene continuă să aducă oamenii împreună, indiferent de vârstă sau preocupări și își dorește să inspire generații spre a vedea lumea într-un mod diferit, prin poezie, una dintre cele mai pure reprezentări ale artei, ce folosește cuvinte pentru a da naștere emoțiilor, o eliberare a sufletului, transpusă în vorbe.

La acesta acțiune vor participa membrii Uniunii Județene a Pensionarilor Brăila, coordonator Tinca Rusu Preda, prin momentele artistice, cu o deosebită încărcare emoțională, un îndemn la lectură și dobândire de noi cunoștințe.

Evenimentul cultural Poezie la vârsta a III-a se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și va fi transmis live, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry