Primarul Dragomir îl acuză pe șeful ISJ de ”practici dictatoriale și ilegale prin care persoane ajunse vremelnic pe criterii politice își bat joc de viitorul elevilor brăileni”!

Având în vedere decizia noului inspector școlar general Canciu Cătălin numit de PNL și a I.S.J. Brăila de reducere a claselor de la Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Colegiul Național N. Bălcescu, Liceul Teoretic N. Iorga, Colegiul Economic I. Ghica, dar și de suplimentare a numărului de clase la Liceul de Arte, unde actualul inspector școlar general Canciu Cătălin este profesor, Primăria municipiului Brăila a transmis un comunicat de presă prin care condamnă acțiunile șefului ISJ.

Primăria Municipiului Brăila:

– nu susține reducerea numărului de clase de la licee și nici comasarea unităților de învățământ. Considerăm că demersul ISJ afectează în mod direct liceele de prestigiu din Brăila care au adus performanța în învățământul brăilean.

– în condițiile în care la nivel național se propune distanțarea fizică, ISJ Brăila propune aglomerarea claselor și comasarea, măsuri care vor conduce la zădărnicirea combaterii Covid 19 nu putem fi de acord cu această abordare ilegală.

– solicităm ISJ Brăila renunțarea la aceste practici dictatoriale și ilegale prin care persoane ajunse vremelnic pe criterii politice își bat joc de viitorul elevilor brăileni urmărind interesul propriu.

La propunerea primarului, Consiliul Local Municipal Brăila a aprobat în data de 31.08.2020 păstrarea actualei rețele școlare, fără reduceri de clase sau comasari de școli.

Azi, 19.01.2021, primarul și reprezentanții primarului au participat la ședințele Consiliilor de Administrație de la Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Colegiul Economic I. Ghica (vor participa și la celelalte ședințe) și au votat împotriva demersului abuziv și imoral propus de noul inspector Canciu Cătălin.

Primaria Municipiului Brăila a dublat în decembrie 2020 valoarea burselor de merit, studiu și sociale, premiază în cadrul evenimentului Excelența în Educație, organizat în fiecare an, în data de 6 decembrie, elevii și profesorii care obțin locurile 1,2,3 la olimpiadele școlare naționale și internaționale și nu va aproba niciodată propunerea I.S.J. Brăila de reducere a performanței în învățământ”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Brăila și semnat de primarul Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry