A fost prins! Polițiștii brăileni îl caută din iunie 2021! Tânărul, în vârstă de 22 de ani, este acuzat de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos!

La data de 29.07.2022, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale au identificat un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din Brăila, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În fapt, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2021, tânărul ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul unui autoturism parcat pe raza municipiului Brăila, printre care și un card pe care l-a utilizat în trei rânduri pentru efectuarea de operațiuni contactless fără drept, creând un prejudiciu total de 3.000 de lei.

În mod similar, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2022, tânărul ar fi sustras prin forțare, din interiorul unui autoturism parcat, o cameră de supraveghere trafic, în valoare de 1.000 de lei.

De asemenea,  în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2021, acesta ar pătruns fără drept într-o hală situată pe raza municipiului Brăila, de unde ar fi sustras un laptop, o trusă de scule și alte bunuri, în valoare totală de 4.000 de lei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry