Bella Italia – Protecția Consumatorului a dispus măsura de oprire temporară serviciilor de alimentație publică! Societatea s-a conformat și a redeschis activitatea!

În data de 12.10.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfășurat o acțiune de  control  la   SC BELLA ITALIA TRATTORIA  SRL Brăila, ce viza gradul de respectare a legislației cu privire la comercializarea produselor finite din categoria preparatelor culinare furnizate de unitățile de restaurație colectivă.

În urma acțiunii de control, pentru abaterile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni :

  • 6 amenzi contravenționale în valoare de 43.000 lei și 1 avertisment;
  • propunerea măsurii de încetare a practicilor comerciale incorecte – acțiune înșelătoare.
  • s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor de livrare în sistem catering la cele 3 platforme, respectiv: GLOVO, TAZZ, site-ul propriu până la remedierea deficiențelor constatate și intrarea în legalitate a operatorului economic.
  • s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor de alimentație publică până la intrarea în legalitate a operatorului economic.

Principalele abateri constatate au fost :

  1. In cadrul obiectivului restaurant :

        Existenta formelor adulte de insecte vii si moarte in spatiile de fabricatie si a sistemelor de combatere a insectelor de tip insect killer-ere, montate necorespunzator deasupra meselor de lucru, necuratate, pline de insecte moarte.

        Existenta in agregatele frigorifice si in camera de alimente a diferitelor materii auxiliare, semifabricate si produse finite, fara data limita de consum; cu modificari organoleptice de culoare, miros; fara data deschiderii ambalajului din care sa reiasa conformitatea produsului; fara elemente de indentificare si caracterizare; produse depozitate in caserole insuficient igienizate; produse cu data limita de consum / data durabilitatii minimala depasita.

        Operatorul economic utilizeaza in etapele preliminare ale proceselor tehnologice de fabricare a preparatelor culinare, ustensile neprofesionale (cutite cu maner din lemn si nituri de prindere), linguri si blaturi din material lemnos, tigai cu deformari vizibile, cu grad avansat de uzura si strat protector deteriorat.

        O parte din vesela folosita pentru servirea preparatelor culinare catre consumatori este ciobita.

        Pubelele pentru colectarea deseurilor menajere nu sunt prevazute cu capac si sistem de actionare la pedala.

        Nu se monitorizeaza parametrii de microclimat pentru materiile prime uscate si materiile prime refrigerate; nu se monitorizeaza schimbul de ulei in friteuze si nici dezinfectia oualor utilizate in procesul tehnologic de fabricare a produselor finite.

        Depozitarea materiilor prime si a semifabricatelor se realizeaza in agregate frigorifice neigienizate, cu chedere deteriorate care nu realizeaza temperatura optima de pastrare si permit grad avansat de uzura si strat protector deteriorat.

B.  In cadrul blocului alimentar al restaurantului:

        în spatiile frigorifice s-au gasit diverse sortimente de paste si orez fierte in prealabil, urmand ca acestea sa fie reincalzite si utilizate in prepararea diverselor sortimente de paste si orez, din meniu, la comanda.

Astfel, operatorul economic nu numai ca nu respecta prevederile legale privind temperatura de pastrare a unui semipreparat culinar, dar nu respecta nici reteta de fabricatie si nici indicatiile producatorului de pe ambalaj, obtinandu-se astfel unele preparate culinare care nu mai au aceleasi proprietati organoleptice, rezonabil asteptate de catre consumatori. Astfel, faptele mentionate anterior sunt considerate practici comerciale incorecte, inselatoare, in raport cu principalele caracteristici ale produselor, cum ar fi modul fabricatiei.

C. Operatorul economic detine in mediul online 3 site-uri prin care produsele finite fabricate pot fi comercializate catre consumatorul final.

In urma verificarii disponibilitatii tuturor informatiilor obligatorii s-a constatat ca atat pe site-ul propriu cat si pe celelalte site-uri, informatiile privind substantele cu potential alergen nu sunt mentionate pentru fiecare preparat culinar, alergenii fiind prezentati sub forma de informare generala ca si grupe de alergeni.

Informatiile privind aditivii continuti si declaratia nutritionala a preparatelor culinare nu sunt disponibile.

Faţă de cele de mai sus, au fost oprite definitiv de la utilizarea în cadrul serviciului de alimentație publică și scoase din circuitul consumului uman 118 kg de materii prime și produse finite în valoare totală de 2410 lei.

In data de 20.10.2023, s-a efectuat un control pentru verificarea măsurilor dispuse anterior, constatându-se îndeplinirea acestora și, ca urmare, s-a ridicat măsura de oprire temporară a prestării serviciului de alimentație publică.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry