Șoferul nu a acordat prioritate de trecere biciclistului!
Astăzi, în jurul orei 09:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Pietății, în zona cimitirului “Sf. Constantin” din municipiu, ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe strada Pietății, dinspre strada Anton Pann, la efectuarea virajului la stânga către strada Școlilor, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Brăila, ce se deplasa pe bicicletă pe strada Pietății, către strada Anton Pann.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.