Peste 300 de câini din Adăpostul Unirea își caută o familie care să-i iubească! Tu ți-ai ales prietenul pe viață? Oferă o șansă unui câine, iar el nu te va dezamăgi!

Un prieten pe viață! Adoptă un câine din adăpostul public de câini fără stăpân, situat în localitatea Unirea, jud. Brăila. Adopția este gratuită și reprezintă un gest nobil. Prin decizia de a adopta, acorzi o nouă șansă unui câine și asiguri locul în adăpost pentru un alt suflet, care s-a născut pe stradă sau care a fost abandonat.

Personalul adăpostului te poate consilia pentru a găsi câinele potrivit pentru tine. Astfel oferi șansa unui patruped de a avea o viață frumoasă, iar tu vei beneficia de un adevărat prieten. Animalele adoptate din adăpost sunt sterilizate, vaccinate antirabic, deparazitate, microcipate și înregistrate în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân.

Dacă nu ai un spațiu disponibil dar vrei să salvezi un câine, poți opta pentru adopția la distanță.

Persoanele interesate de adopția unui câine, din adăpostul public al municipiului Brăila, pot obține informații la nr. de tel 0756/467.592, sau la adresa de email secretariat@supagl-primariabraila.ro.

Adopția este unul din cele mai bune lucruri pe care le puteți face pentru a salva o viață și a ajuta la rezolvarea problemei animalelor fără stăpân. Dacă vreți să adoptați din adăpostul public al municipiului Brăila, va puteți alege viitorul animal de companie de pe pagina de Facebook:  Adapost-Unirea-Braila

De ce să adopți un câine din adăpostul public al municipiului Brăila?
  • oferi șansa unui câine de a avea o viață frumoasă, iar tu vei beneficia de un adevărat prieten
  • iei câinele sterilizat, vaccinat antirabic, deparazitat, microcipat și înregistrat în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân
  • poți aduce înapoi câinele daca situația ta se schimbă și nu îl mai poți ține
  • personalul adăpostului te poate consilia pentru a găsi câinele potrivit pentru tine
  • contribui la binele comunității locale, la scăderea numărului de câini de pe străzi, la asigurarea unui climat de siguranță și sănătate în orașul tău

Asociațiile și ONG-urile, care în trecut întindeau o mână de ajutor câinilor din Adăpostul Unirea, se axează în această perioadă pe salvarea câinilor rămași în Ucraina, în mijlocul războiului. Astfel, adopțiile au stagnat de mai bine de un an de zile.

Câinii din Adăpostul Unirea sunt prietenoși și nu își doresc decât o familie care să-i iubească. Devotamentul unui câine nu poate fi măsurat în cuvinte, el devine prietenul vostru pe viață, nu trebuie decât să-i acordați o șansă!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry