Două fetițe au scăpat cu viață după ce căruța în care se aflau a fost spulberată de un autoturism! Accidentul a avut loc în Mircea-Vodă!

Vineri, 5 august 2022, în jurul orei 21:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 2B, în afara localității Mircea-Vodă, ar fi avut loc un accident rutier.

Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Mircea Voda, în timp ce conducea un atelaj hipo, ar fi traversat DN 2B, dinspre satul Mircea-Vodă către islaz și a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat, in vârstă de 37 de ani, din Satul Perișoru, ce se deplasa pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului în vârstă de 52 de ani , a unei femei în vârstă de 45 de ani din Comuna Mircea-Vodă și a două minore în vârstă de 10 și 15 ani, din satul Filipești, toți pasageri în atelajul hipo.

Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry