
COMUNICAT DE PRESĂ
Astăzi, 25 martie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a organizat evenimentul Ziua Poliției Române pe strada Mihai Eminescu din municipiu. Acest eveniment special s-a desfășurat cu ocazia aniversării a 203 ani de la înființarea Poliției Române și cu prilejul sărbătoririi Zilei Poliției Române, din 25 martie.
În cadrul activității, aproximativ 1.100 de preșcolari și școlari din județ, alături de cadrele didactice, au avut ocazia să descopere lumea poliției, să interacționeze cu polițiștii și să afle mai multe despre activitatea acestora.
Evenimentul a fost structurat în mai multe secțiuni, fiecare destinată să prezinte echipamentele și tehnica folosită de poliție în diverse domenii de activitate.
Printre secțiunile vizitate de micii oaspeți s-au numărat:
• Poliția Rutieră, cu autospecialele acesteia, inclusiv un Laborator de Educație Rutieră, destinat să familiarizeze copiii cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație;
– Biroul Siguranța Școlară și Analiza și Prevenirea Criminalitații au discutat cu elevii despre siguranța lor, despre modul în care fiecare se poate implica pentru creșterea acestei siguranțe, au efectuat experimente cu ochelarii pentru simularea consumului de alcool si droguri, au oferit orare, rigle precum și stegulețe tricolore, diferite materiale tematice realizate mini semafoare, indicatoare rutiere, dar și pliante cu informații și recomandări pentru o copilărie în siguranță.
• Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, unde au avut loc demonstrații și prezentări despre tehnologia utilizată în prevenirea și combaterea infracțiunilor;
• Biroul pentru Protecția Animalelor.
Un moment deosebit a fost reprezentat de prezența unui echipaj canin, cu un câine polițist de urmă, care a captivat atenția și admirația copiilor.
Polițiștii au fost extrem de receptivi și au răspuns tuturor întrebărilor venite din partea vizitatorilor, explicându-le cu entuziasm importanța misiunii lor și rolul lor în asigurarea siguranței comunității.
Prin evenimente precum acesta, ne dorim să consolidăm legătura dintre polițiști și comunitate și să le arătăm celor mici că poliția este un aliat al lor, mereu alături pentru a le asigura siguranța.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila mulțumește tuturor celor care au participat la această activitate și își exprimă speranța că prin asemenea inițiative va contribui la formarea unui climat de încredere și colaborare între poliție și cetățeni.








