La o zi după ce a lovit un pieton și a rămas fără permis, taximetristul s-a urcat la volan! Acum are două dosare penale!

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism de tip taxi, pe Calea Călărașilor din municipiu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat întrucât, la data de 21 aprilie a.c., ar fi acroșat un pieton în timp ce se deplasa pe pe Aleea Policlinicii, după care a părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior de polițiști pe Șoseaua Buzăului.

La acea dată, pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Acum, șoferul s-a mai ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry